Diana, Fata Care A Plimbat Mii De Turiști Cu Mocănița.
O fată conducând mocănița cu 12 vagoane pline de turiști din țară și străinătate. O imagine pe care am văzut-o acum două duminici la Moldovița, într-o frumoasă după-amiază de septembrie.

Am revenit câteva zile mai târziu, de data aceasta în interes de serviciu, pentru a afla și spune mai departe povestea Dianei Niță, tânăra care aproape o săptămână a transportat mii de turiști pe traseul mocăniței.

Diana este din Cornățel, județul Sibiu, studentă la Management, iar în 2017 a fost desemnată Voluntarul Anului la Gala Tineretului Sibian. Lucrează în cadrul Fundației Comunitare Sibiu și este implicată în foarte multe evenimente. Anul trecut, de exemplu, a coordonat 600 de voluntari la unul dintre cele mai mari evenimente de strângere de fonduri din țară, Maratonul Internațional Sibiu.

„Am ajuns aici vineri seara (n.r. -pe 18 septembrie) și de sâmbătă conduc încontinuu trenuri… oamenii sun foarte drăguți și-mi explică și mă învață. De obicei ajut și la remizat, să băgăm apă, să ungem și așa mai departe, iar azi dimineață am fost cu băieții la schimbat traverse.

Păi și nu e greu pentru o fată?, întreb eu.

Este, dar mie îmi place foarte mult și atunci când faci ceva cu plăcere nu ți se pare greu.

Ce făceai înainte?

Chestii tehnice în nici un caz (râde). Făceam foarte mult voluntariat, eram încă în liceu, când am început să fac voluntariat la mocăniță la Sibiu eram în clasa a XII-a și făceam voluntariat pe la diferite evenimente. Între timp am devenit coordonator de voluntari pentru mai multe evenimente din Sibiu și nu mi-a fost niciodată frică de munca fizică sau să mi se pară greu. Tata mi-a spus că trebuia să fiu băiat…

Cum ți se pare la Moldovița?

Sunt pentru prima oară aici. Îmi place foarte mult, zona este superbă și oamenii sunt foarte primitori și dornici să te ajute și să te învețe. O să revin aici cu drag de fiecare dată…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *