La 9 ani s-a urcat prima oară la volan, iar astăzi, la 18 ani, încă nu are permis de conducere, dar e în topul clasamentului Campionatului Național de Drif, la SemiPro.
Reportaje
Un Loc De Basm În Bucovina Și O Poveste De Dragoste Ca La Hollywood
A fost odată ca niciodată… o reclamă la iaurt. Filmată în Portugalia.
HaiHui în doi, la trei ani, după ce-au vândut tot și au plecat în lume
Andreia și Ionuț Chiperi (HaiHui in doi) au renunțat la job-uri, la apartament, la creditul pe 30 de ani, și-au făcut bagajele și, cu o cameră video după ei, au plecat să cutreiere lumea La aproape trei ani din momentul în care s-au decis să-și ia lumea-n cap, au spus tot într-un interviu #cevaltceva în … Read More
O După-Amiază În Complexul Ariniș Din Gura Humorului
Gura Humorului este una dintre localitățile care atrage cei mai mulți turiști, dar și o destinație preferată de suceveni pentru petrecerea timpului liber.
Povești Medievale în Cetatea Sucevei. Cine sunt cei care dau viață cetății?
Te-ai întrebat asta vreodată? Cine sunt personajele medievale care vin an de an în Cetatea Sucevei? Când nu poartă acele haine de cavaleri, războinici, domnițe… cine sunt? Ce fac în viața de zi cu zi?
Cum A Fost La Bucovina Motorfest 2021
Am fost la Bucovina Motorfest (6-8 august 2021) și am încercat o prezentare #cevaltceva a acestui eveniment care a adunat pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei câteva mii de oameni. Iubitori de motocicilete și muzică rock.
La târg, cu chef Cătălin Scărlătescu și zeci de meșteri populari
Chef Cătălin Scărlătescu a fost principala atracție a evenimentului Lume, lume, hai la târg!, organizat în perioada 6-8 august 2021, la Muzeul Satului Bucovinean.
Un redactor, un videograf și un fotograf. Despre proiectul #cevaltceva
Am spus povestea proiectului nostru #cevaltceva la Viva Fm Suceava.
Cum Am Slăbit 20 De Kilograme În 3 Luni! Ultimul Antrenament!
E ultimul episod din seria celor patru în care îți arăt “Cum Am Slăbit 20 De Kilograme În 3 Luni!”. Îți reamintesc că în martie 2021 am acceptat provocarea lui Cristi Tcaciuc, un antrenor de culturism din Suceava, să vedem cât de mult poți transforma un corp în trei luni de antrenamente la sală, dar … Read More
Cum Am Slăbit 20 De Kilograme În 3 Luni! Antrenament cu un Campion Mondial!
Bună, eu sunt Sergiu, fondatorul proiectului #cevaltceva și în acest video îți arăt Cum Am Slăbit 20 De Kilograme În 3 Luni!