Fânețele Seculare Ponoare

Fânețele Seculare Ponoare

Emisiuni

Rezervația naturală Fânețele Seculare Ponoare. Zeci de specii de flori protejate și o priveliște spectaculoasă.

Îți arătăm în acest video ce loc minunat se află la 15 minute de muncipiul Suceava.

Pe 24,5 hectare se întâlnesc foarte multe specii ocrotite, diversitatea lor dând o importanță deosebită acestei rezervații din punct de vedere științific. Pe aici nu a intrat omul (teoretic!), nici cu tractorul, nici cu coasa, nici cu animalele la păscut, nu a încins grătare și nici nu și-a putut face planuri de ridicare a vreunui complex rezidențial. Că așa e legea. Altfel…

Ai voie în schimb să te plimbi prin rezervație, să te bucuri de floră, de panorama cu municipiul Suceava, dar și cu comunele Moara și Bosanci și, de sus, de pe coama dealului, să admiri munții. Rarăul, Munții Bistriței, Munții Stânișoarei, Obcina Mare…

Doar să fii atent pe unde calci, pentru că aproape peste tot sunt specii protejate. (sper să citească și autoritățile și să se gândească, poate, la un traseu de vizitare, o cărare de exemplu).

Poate că unii vor râde că am descoperit rezervația abia acum. Au și de ce! Acum, după ce am fost pe acolo, chiar mă întreb cum de nu am știut mai multe despre acest loc aflat chiar la câțiva kilometri de municipiul Suceava. Cu siguranță că am auzit de Ponoarele de la Moara – Bosanci, însă nu am știut niciodată cât de mișto e. Sincer, nici Google-ul nu te ajută prea mult.
În prezentările de pe internet e folosit un limbaj tehnico-științific, de lemn, să zic așa, care te face să scrolezi mai departe în mediul ăsta online plin de informații.

Adică ceva de genul: “Relief ondulat, acoperit de o vegeteție colinară criotermă cu elemente mezoterme…”. E mai mult, dar cred că m-am făcut înțeles. 😉

Cum ajugi la Fânețele Seculare Ponoare

Vii cu mașina de la Suceava spre Fălticeni, pe E85, iar când ajungi la Cumpărătura, rezervația o găsești la un kilometru spre est. Te duce direct la adresă Google Maps ori Waze-ul. Am făcut ieri proba, să mă asigur că nu scriu prostii. Din redacția Monitorului (în centrul Sucevei) până la rezervația de la Ponoare, îmi arată cei de la Google, fac cu mașina 15 minute (11 kilometri).

Strada Ponoare, 29. Ajungi la o poartă neagră pe care și scrie mare: „ATENȚIE! Rezervație naturală strict protejată”. Poarta nu e încuiată și am primit confirmare că se poate vizita chiar de la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate -Serviciul Teritorial Suceava. Totul e, așa cum am scris mai sus, să aveți grijă de flori și vegetația de acolo. De altfel, pe aleea de la intrarea în rezervație sunt panouri care vă indică ce specii de plante deosebite cresc în rezervație și, de asemenea, ce nu aveți voie să faceți. Că de asta-i și spune: Strict Protejată!

Laleaua pestriță, stânjenelul siberian, frăsinelul, rușcuța de primăvară, degetarul, inul sălbatic, pălămida și multe altele sunt plantele pe care le vei descoperi prin plimbarea ta prin rezervație. Acum, să fiu sincer cu tine, nu te gândi că dai peste toate într-un loc sau că vezi toate acele specii într-o singură zi. Ele înfloresc în intervale diferite de timp, însă în această perioadă ai cu siguranță ce vedea.

Odată ajuns în poienița unde se află și casa laborator, urci ușor pe dealul Strâmbu (așa-i zice), iar, pe măsură ce te apropii de coama dealului, priveliștea devine tot mai spectaculoasă.

Dacă dai și peste un iepure ori chiar o vulpe sau o căprioară ești norocos. Să nu te miri dacă dintr-un pâlc de sălcii vezi luându-și zborul o bufniță, o potârniche sau chiar un uliu.
Spre toamnă, poți vedea și berze.

Noi am fost într-o zi ploioasă. Era înnourat și bătea vântul, iar la final ne-a prins și ploaia (vezi în video). Cu toate astea, A FOST TARE FAIN!

PS: Să nu crezi că am uitat ce am spus la min. 08.13. Ai aici linkul cu emisiune făcută în studio la Cătălin (l-am pus și în video!)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *