Aproximativ 100 de schiori cu torțe în mâini au coborât pârtia Veverița, de Ziua Micii Unirii

Parada făcliilor, eveniment devenit tradiție la Vatra Dornei, a avut loc și în acest an, duminică, 24 ianuarie, de Ziua Unirii, în ciuda pandemiei care a răvăşit întreg mapamondul.

Fără horă în acest an, grătare și ceaun la capătul pârtiei, păstrând și distanța între participanți, parada făcliilor a marcat și în 2021, la Vatra Dornei, importanța unui eveniment istoric deosebit: Unirea Principatelor Române, de la 24 ianuarie 1859, sau “Unirea Mică”.

Cei de la Salvamont Vatra Dornei, coordonați de Petru Ariciuc, un autentic “bucovinean de munte”, au organizat și în acest an parada prin care celebrează an de an „Mica Unire”, alături de către organizații ale tinerilor din Vatra Dornei și monitori ai școlilor de schi, Euroski și Bucovina Ski.

Parada Făcliilor, pe Pârtia Veverița din Vatra Dornei

Sus, la capătul pârtiei, la un vin fiert, ceai ori ciocolată caldă, cu clăpari și schiuri, cu snow-mobile, s-au adunat în jurul orei 20.00 zeci de tineri care, după un mic instructaj făcut de Petru Ariciuc, au aprins torțele și au pornit, alunecând ușor, spre baza pârtiei, unde zeci de oameni s-au adunat să privească impresionantul „șarpe de foc”.

Anul acesta, nu s-a dat “mână cu mână…” și nici nu s-a “învârtit hora frăției”, însă toți participanții la paradă au făcut la baza pârtiei un cerc uriaș, Hora Unirii răsunând din boxe, iar zeci de voci au cântat la unison într-un cadru de poveste, la Vatra Dornei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *